Stirile National TV
Ziua Protecției Civile
Ziua Protecției Civile, marcată în fiecare an, pe 28 februarie! În România, Protecția Civilă a fost înființată în 1933, prin decret regal, sub denumirea de ”apărare pasivă contra atacurilor aeriene, având ca scop să limiteze efectele bombardamentelor aeriene asupra populației și resurselor teritoriului, prin protecție directă sau micșorând eficacitatea atacurilor din aer”. Anul acesta, în perioada 26 februarie - 4 martie, se desfășoară campania Săptămâna Protecției Civile, în cadrul căreia sunt organizate, la nivel național, activități intense, de pregătire și de informare a populației pe domeniul situațiilor de urgență, de încurajare a populației să acceseze toate mijloacele de informare, precum site-ul fiipregătit.ro, aplicația Departamentului pentru Situații de Urgență, dar și de atragerea de voluntari și de păstrare a acestora. De asemenea, în întreaga țară, toate inspectoratele pentru situații de urgență organizează puncte de informare, precum și cursuri de prim ajutor pentru copii și adulți. În 28 februarie și 1 martie, Muzeul Național al Pompierilor ”Foișorul de Foc” este deschis accesului vizitatorilor, în regim gratuit, în intervalul orar 12:00-20:00. În timpul Săptămânii Protecției Civile, ziua de 4 martie este dedicată testării sistemelor de alarmare, care vor suna la ora 10:00 dimineața, fiind o măsură necesară și obligatorie. La nivel internațional, o zi dedicată protecției civile este marcată, începând din 1990, pe 1 martie. La această dată, în 1972, a intrat în vigoare Constituția Organizației Internaționale a Protecției Civile.







