Iubire interzisa - 03 mai 2014



Se spune că viața este o colecție de momente și că depinde doar de noi să facem astfel încât acestea să fie cât mai fericite. Ce poate face însă un om în fața unui singur moment absurd și nedrept care ajunge să-i definească întreaga viață? Ce poate face o familie ale cărei planuri de viitor se prăbușesc din senin și inevitabil ? Soții Ada și Florin Ivan au o căsnicie trainică, bazată pe o iubire matură și puternică. Sunt căsătoriți de opt ani și de atunci își doresc ca familia lor să fie completă, adică să aibă copii. Nu au reușit însă, iar ultimii doi ani i-au petrecut prin cabinete medicale, făcând interminabile seturi de analize. Ea are 36 de ani și, din punct de vedere medical, este perfect capabilă să poarte o sarcină. El are 38 de ani și tocmai a aflat cutremurătoarea veste că este steril. Vor reuși Ada și Florin să treacă peste această problemă sau relația lor va muri odată cu speranțele de a avea un copil al lor? Aflați sâmbătă seara, numai la Național TV.

Recomanda prietenilor tai

Tudor Turcu, expozitie de picturi la Medias!

Tudor Turcu, expozitie de picturi la Medias!

Interpretul de muzica pop, care este si pictor in timpul liber, a dezvaluit, in cadrul emisiunii „Start Show Romania”, ca a primit cadou de la sotia lui, cu ocazia aniversarii zilei de nastere, o expozitie de picturi.

vezi detalii
Emilia Dorobantu, pasionata de sporturile nautice!

Emilia Dorobantu, pasionata de sporturile nautice!

Frumoasa artista a dezvaluit, in cadrul emisiunii „Start Show Romania”, ca este pasionata de sporturile nautice si ca cel mai mult ii place sa mearga cu ski jet-ul.

vezi detalii
Viorica Macovei, proiect de redescoperire a frumusetilor Romaniei!

Viorica Macovei, proiect de redescoperire a frumusetilor Romaniei!

Interpreta de muzica populara a initiat, alaturi de sotul ei, proiectul intitulat „Noi suntem Romania”, prin care indeamna romanii sa calatoreasca in propria tara.

vezi detalii
Connect-R, si castigator, si prezentator, la Eurovision!

Connect-R, si castigator, si prezentator, la Eurovision!

Interpretul a dezvaluit, in cadrul emisiunii „Start Show Romania”, ca in anul 2006 a castigat Eurovisionul, reprezentand Republica Moldova.

vezi detalii

Emisiunile National TV

vezi toate emisiunile

Start Show Romania
Divertisment

Start Show Romania

Cu Adrian Enache si Diana Matei!

vezi detalii
Specialisti in Sanatate
Publicistica

Specialisti in Sanatate

O emisiune in care medici, oameni de stiinta si specialisti in terapii complementare va ajuta sa va identificati problemele de sanatate, sa va tratati si, cel mai important, sa va vindecati!

vezi detalii
Iubire interzisa
Reality show

Iubire interzisa

Avem pregatite pentru dumneavoastra cazuri cutremuratoare, veti putea observa cele mai delicate aspecte ale sufletului omenesc, cele mai induiosatoare povesti de iubire si cele mai neasteptate rasturnari de situatie.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook