Iubire interzisa - 06 dec 2014



Există oameni care cred în destin și alții care sunt convinși că-și pot face singuri alegerile care să-i ducă mai departe iar aceștia din urmă sunt, în general, mai mulți. Din când în când, însă, viața își face de cap într-un mod pe care nu l-am putea califica altfel decât prin expresia: „asta-i viața!” Andrei Munteanu are 43 de ani și de 20 de ani este militar în cadrul armatei române. Ultimii doi ani și i-a petrecut în misiune NATO în Afganistan, ceea ce a însemnat că cei de-acasă s-au putut bucura de un sprijin financiar serios. Cristina este soția lui Andrei și împreună o au pe Alina. Andrei se va întoarce cu peripeții din Afganistan, paralizat de la mijloc în jos. Întors acasă el va descoperi că soția îl înșeală iar fratele lui încearcă să-i fure banii pe care statul i-a dat drept recompensă pentru rănile de pe front. Andrei este un bărbat puternic, dar în fața atâtor lovituri, va mai fi el în stare să stea drept? Aflați sâmbătă seară, numai la Național TV.

Recomanda prietenilor tai

Connect-R, si castigator, si prezentator, la Eurovision!

Connect-R, si castigator, si prezentator, la Eurovision!

Interpretul a dezvaluit, in cadrul emisiunii „Start Show Romania”, ca in anul 2006 a castigat Eurovisionul, reprezentand Republica Moldova.

vezi detalii
Ad Libitum, concert pentru 50 de femei, la ora de…ZUMBA!

Ad Libitum, concert pentru 50 de femei, la ora de…ZUMBA!

Baietii de la Ad Libitum au dezvaluit, in cadrul emisiunii „Start Show Romania”, ca au fost solicitati de 50 de femei, practicante de Zumba, sa sustina un concert chiar in timpul orelor de sport la care acestea participau.

vezi detalii
Mariana Ionescu Capitanescu, gospodina full-time in timpul liber!

Mariana Ionescu Capitanescu, gospodina full-time in timpul liber!

Mariana Ionescu Capitanescu a declarat, in cadrul emisiunii “Start Show Romania”, ca in perioada starii de urgenta, a gatit mai mult decat a gatit in toata viata de pana acum.

vezi detalii
Dan Helciug si Alin Pascal, fiul Matildei Pascal Cojocarita, pasiune comuna pentru sporturi extreme!

Dan Helciug si Alin Pascal, fiul Matildei Pascal Cojocarita, pasiune comuna pentru sporturi extreme!

Dan Helciug si Alin Pascal, fiul Matildei Pascal Cojocarita, pasiune comuna pentru sporturi extreme!

vezi detalii

Emisiunile National TV

vezi toate emisiunile

Nebuni de iubire
Psiho-drama

Nebuni de iubire

Iubirea este un sentiment minunat! Dar ce te faci cand dependenta de omul iubit te aduce in pragul disperarii si ajungi sa tinzi spre...NEBUNIE?

vezi detalii
Specialisti in Sanatate
Publicistica

Specialisti in Sanatate

O emisiune in care medici, oameni de stiinta si specialisti in terapii complementare va ajuta sa va identificati problemele de sanatate, sa va tratati si, cel mai important, sa va vindecati!

vezi detalii
Miezul Problemei
Publicistica

Miezul Problemei

PROBLEME SUB LUPA EXPERTILOR!

vezi detalii
Din viata romilor
Publicistica

Din viata romilor

Dincolo de stirile de groaza si scandal, romii apar la televizor asa cum sunt in realitate, in cea mai misto emisiune cu si despre ei. Gazdele vor fi actorii Zita Moldovan si Sorin Sandu.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook