Emisiuni
Iubire interzisa - 10 mai 2014
Viața este formată din ansamblul alegerilor pe care le facem. Bune sau rele, trebuie să trăim cu ele și, mai ales, cu consecințele lor. Există, desigur, o doză considerabilă de neprevăzut dar, până la urmă, în momentele de sinceritate cu noi înșine trebuie să putem privi înapoi fără păreri de rău. Până nu demult, viața familiei Neacșu era liniștită și prosperă. Necazul a venit însă și Valeriu s-a îmbolnăvit. Verdictul medicilor a fost sec și teribil: cancer. Verdictul societății a fost și mai trist: fără să muncești nu vei mai avea bani. Bruma de economii pe care reușise să le facă s-au dus în mai puțin de un an iar acum trăiesc cu toții într-un apartament închiriat și sunt înglodați în datorii. Jeni, soția lui Valeriu, încearcă să aducă bani în casă dar din croitorie și menaj nu prea reușește. Camelia, fata lor, este studentă și încearcă să ducă o viață cât mai normală. Nu-i este însă ușor. Va fi nevoită să găsească soluții nu tocmai obișnuite pentru a supraviețui, ea și familia ei. Va reuși ea să se salveze sau se va afunda și mai mult în necazuri? Aflați întreaga poveste sâmbătă, pe Național TV.