Emisiuni
Iubire interzisa - 10 oct 2015
Se spune că, spre deosebire de femei, bărbații sunt predispuși la aventuri amoroase chiar și când anii din buletin i-ar recomanda ca bunici. Doar că gusturile lor în materie de femei se opresc la o vârstă mult mai fragedă. Foarte puțini sunt însă norocoșii care au parte de ceea ce vor. La cei 60 de ani ai săi și proaspăt divorțat, Pompiliu, un domn prezentabil din provincie vrea să se stabilească în București, oraș recunoscut pentru fetele lui frumoase. În drumul lui spre o nouă viață se întâlnește cu două doamne respectabile, Malvina și Teea. Cele două surori au fost până acum singure, iar apariția lui Pompiliu le dă speranța că, măcar la vârsta lor, vor avea un umăr pe care să se sprijine. Doar că în scenă vor intra și reprezentante foarte tinere ale concurenței. O poveste plină de suspans, umor și învățăminte, la „Iubire interzisă”, pe Național TV.