Emisiuni
Iubire interzisa - 24 oct 2015
De multe ori, cei mai înverșunați dușmani sunt cei apropiați: unii cred sincer că ne vor binele, iar ceilalți doar se prefac, așteptând momentul prielnic pentru a lovi. O situație cu care se confruntă majoritatea familiilor, și puțini sunt cei vizați care pot trece cu bine peste încercări. Lucia Mateescu, în vârstă de 40 de ani, și-a petrecut jumătate din viață alături de soțul ei, Tudor: cu bune și mai puțin bune. Acesta, un familist convins, a devenit din ce în ce mai autoritar: consideră că abordarea lui este întotdeauna cea justă și orice abatere de la principiile sale este de netolerat. O femeie cu tact, Lucia i-a suportat cu înțelepciune exagerările, cu atât mai mult cu cât au o fată, pe Vanessa, care, la rândul ei, trebuie să suporte regulile deseori absurde impuse de Tudor. Echilibrul și așa fragil al familiei va fi amenințat de două apariții: mult mai tânăra soră a Luciei, Dana, o femeie cu o moralitate îndoielnică și pusă pe acaparat bărbații altora și Cezar, fosta mare iubire a Luciei. Casa Mateescu va fi rând pe rând, scena unor scandaluri oribile, a trădărilor și a speranțelor spulberate. Nimeni nu va putea fi considerat ca fiind total nevinovat. O familie despre care toți cei care o cunosc ar fi putut spune că este una exemplară va ajunge în pragul destrămării. Dacă vreți să știți deznodământul acestei povești, urmăriți un nou episod din „Iubire interzisă", la Național TV.