Si eu m-am nascut in Romania - 30 iul 2016



Sâmbăta aceasta, dedicăm întreaga ediție a emisiunii ,,Și eu m-am născut în România”unei zile speciale, 2 august. În anul 2015, Parlamentul European a stabilit ziua de 2 august ca Zi europeană de comemorare a Holocaustului împotriva romilor.În țara noastră este pentru prima dată în istorie când guvernul și reprezentanți politici și civici ai statului român recunosc oficial genocidul romilor din timpul Holocaustului și comemorează această zi așa cum se cuvine. Discutăm pe larg despre aceast capitol dureros din istorie în cadrul rubricii ,,La un ceai cu rom”, cu invitatulnostru, dr.Petre Matei-istoric și cercetător specializat pe problematica Holocaustului. O discuție amplă în care veți vedea în premieră, mărturia impresionantă a unei supraviețuitoare rome care a scăpat ca prin miracol de infernul deportării. Apoi, vă invităm să cunoașteți îndeaproape cel mai temut lagăr din istoria omenirii-Auschwitz Birkenau. Echipa emisiunii noastre a ajuns acolo și a realizat un documentar amplu despre ororile care au îndoliat întreaga omenire. Vă prezentăm traseul prizonierilor odată ajunși aici, chinurile la care au fost supuși și veți asculta mărturiile halucinante a doi supraviețuitori romi: Franz Rozenbach și Herman Hollenreiner.

Recomanda prietenilor tai

Tudor Turcu, expozitie de picturi la Medias!

Tudor Turcu, expozitie de picturi la Medias!

Interpretul de muzica pop, care este si pictor in timpul liber, a dezvaluit, in cadrul emisiunii „Start Show Romania”, ca a primit cadou de la sotia lui, cu ocazia aniversarii zilei de nastere, o expozitie de picturi.

vezi detalii
Emilia Dorobantu, pasionata de sporturile nautice!

Emilia Dorobantu, pasionata de sporturile nautice!

Frumoasa artista a dezvaluit, in cadrul emisiunii „Start Show Romania”, ca este pasionata de sporturile nautice si ca cel mai mult ii place sa mearga cu ski jet-ul.

vezi detalii
Viorica Macovei, proiect de redescoperire a frumusetilor Romaniei!

Viorica Macovei, proiect de redescoperire a frumusetilor Romaniei!

Interpreta de muzica populara a initiat, alaturi de sotul ei, proiectul intitulat „Noi suntem Romania”, prin care indeamna romanii sa calatoreasca in propria tara.

vezi detalii
Connect-R, si castigator, si prezentator, la Eurovision!

Connect-R, si castigator, si prezentator, la Eurovision!

Interpretul a dezvaluit, in cadrul emisiunii „Start Show Romania”, ca in anul 2006 a castigat Eurovisionul, reprezentand Republica Moldova.

vezi detalii

Emisiunile National TV

vezi toate emisiunile

Start Show Romania
Divertisment

Start Show Romania

Cu Adrian Enache si Diana Matei!

vezi detalii
Specialisti in Sanatate
Publicistica

Specialisti in Sanatate

O emisiune in care medici, oameni de stiinta si specialisti in terapii complementare va ajuta sa va identificati problemele de sanatate, sa va tratati si, cel mai important, sa va vindecati!

vezi detalii
Iubire interzisa
Reality show

Iubire interzisa

Avem pregatite pentru dumneavoastra cazuri cutremuratoare, veti putea observa cele mai delicate aspecte ale sufletului omenesc, cele mai induiosatoare povesti de iubire si cele mai neasteptate rasturnari de situatie.

vezi detalii

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

Trebuie instalat Flash Player

National FM

National FM transmite cea mai buna muzica romaneasca, de la Maria Tanase pana la Andra, de la Corina Chiriac pana la Faramita Lambru, de la Mondial si Phoenix pana la Holograf si Horia Brenciu. La National FM regasesti cantecele cu care ai crescut, cantecele pe care, ascultandu-le, te-ai indragostit, cantecele pe care ai petrecut pana in zori cu prietenii.


Emisiunile National FM

Emisiuni

Emisiunile National FM iti aduc cea mai buna muzica romaneasca si cele mai utile informatii oriunde ai fi!

Podcast National FM

Podcast

Ai ratat vreo emisiune National FM? Acum o poti asculta oricand vrei tu!

Blog National FM

Blog

Cele mai inedite informatii din muzica romaneasca si internationala, imagini amuzante sau impresii de calatorie, pe toate le gasesti pe blogul National FM.

Topurile National FM

Top melodii

Asculta si voteaza cele mai bune melodii romanesti numai la National FM.


Citeste toate articolele

Fii la curent cu ultimele noutăți, urmărește-ne pe Facebook