Social-economic | Stirile National TV

Preferințele tinerilor Generației Z
Tinerii, tot mai interesați de dezvoltarea propriei afaceri. 1 din 2 tineri la nivel național sunt interesați de antreprenoriat, arată studiul Insights PulseZ 2022. De asemenea, reprezentanții generației Z simt nevoia de ghidare, dar și de o gestionare mai bună a timpului.
vezi detalii
Seratele lui Eminescu
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, în parteneriat cu Asociația Culturală „Iulia Hașdeu” a găzduit luni-seara, o nouă ediție de marcă a Seratei „Eminescu, jurnalistul”. De această dată, evenimentul a fost dedicat unei ilustre personalități a neamului românesc, Bogdan Petriceicu Hașdeu.
vezi detalii
Inițiativă legislativă inedită
Inițiativă inedită în Parlament! Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege care prevede ca persoanele condamnate pentru infracțiuni contra minorilor, printre care viol, pornografie, trafic sau vătămări corporale, să nu mai poată candida pentru funcțiile locale, până la reabilitarea lor. Proiectul a fost inițiat de deputatul Cătălin Teniță, membru REPER, împreună cu deputata USR Diana Stoica.
vezi detalii
Festivalul Tocanului
Preparate tradiționale gustoase și multă voie bună, la Festivalul Tocanului, organizat în localitatea gorjeană Novaci! Evenimentul, aflat la cea de-a treia ediție, s-a desfășurat la poalele Munților Parâng, în perioada 8-9 octombrie.
vezi detalii
Pledoarie pentru produsele românești
Oamenii trebuie să dea o șansă produselor agroalimentare românești! Îndemnul vine din partea președintelui PSD, Marcel Ciolacu. ”Trebuie să ne ajutăm noi pe noi”, spune liderul social-democrat, care recomandă restaurantelor și supermarketurilor să promoveze produse românești, pentru a da o șansă industriei autohtone și păstrării locurilor de muncă.
vezi detalii
„Poveștile lui Anais”
Universul celor mici și nevoile actuale ale acestora, dezbătute într-o interesantă colecție pentru copii intitulată „Poveștile lui Anais”. Scrisă de Cosmina Măgureanu, o educatoare cu peste 10 ani de experiență și interacțiune cu cei mici, această carte le vorbește copiilor pe limba lor, prin intermediul acestor povești terapeutice. Mesajele ajung cu ușurință la copii și datorită ilustrațiilor grăitoare.
vezi detalii
Vizită în Târgul de la Negreni
Mii de oameni din țară și din străinătate au venit în acest weekend în târgul de la Negreni din județul Cluj. Vizitatorii pot găsi aici: haine și încălţăminte, porturi populare, cusături, farfurii pictate, cărţi, mobilier, scule și picturi vechi. Nu lipsește nici mâncarea tradițională.
vezi detalii
O navă pentru Ucraina
Convoiul cu cel mai mare ajutor umanitar donat Kievului de Franța a plecat din Constanța, spre hub-ul de la Suceava. Nava cu ajutoare umanitare franceze pentru Ucraina a ajuns în urmă cu două zile, în Portul Agigea.
vezi detalii
Național TV la 19 ani
Național TV a ajuns la 19 ani! Din 6 octombrie 2003, Național TV este o prezență permanentă în viața dumneavoastră. Cu jurnale de știri corecte și echidistante, cu filme de top, cu emisiuni...
vezi detalii
Oțet retras de la vânzare
Acid acetic și apă, în loc de oțet din vin! Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a decis oprirea definitivă de la vânzare a unui lot de ”Oțet din Vin Seineana”, comercializat...
vezi detalii