Stirile National TV

Prioritățile noului ministru al Educației
Noul ministru al Educației și Cercetării, Daniel David, a facut public Raportul privind starea învățământului la momentul preluării mandatului. Acesta spune că salariul de bază în educaţie trebuie să reflecte respectul pe care noi îl dăm profesorului în societate şi educaţiei, precizând că indicatorii de performanţă trebuie să vină în forma unor bonusuri, premii, suplimentar acestui salariu de bază.
vezi detalii
Cercetat pentru contrabandă
Bărbat cercetat pentru contrabandă de țigări! În mașina acestuia, poliţiştii de frontieră suceveni au descoperit ascunse în bagaje și în plafonul mijlocului de transport, mai multe pachete cu țigări nedeclarate.
vezi detalii
Protestul polițiștilor din penitenciare
Sindicatele cer plata sporului/majorării pentru munca prestată de polițiști, polițiști de penitenciare și militari, în zile de sâmbătă, duminică și sărbători legale și alte zile declarate de lege ca fiind nelucratoare și indexarea pensiilor militare cu ultima rată medie anuală a inflaţiei
vezi detalii
Susținătorii lui Georgescu, la CCR
Susținători ai lui Călin Georgescu au ieșit să protesteze în fața Parlamentului, unde își are sediul Curtea Constituțională. Manifestanții au cerut să fie reluată organizarea turului doi al alegerilor prezidențiale. Mitingul a fost convocat de fostul candidat la alegerile prezidențiale, care nu a fost, însă, prezent, fiind plecat din țară.
vezi detalii
Contribuabilii, invitați în online
Cozile formate la început de an, după deschiderea ghișeelor pentru plata impozitelor, determină Autoritatea pentru Digitalizarea României să transmită un anunț pentru contribuabili.
vezi detalii
Dezinformarea privind barajele, la DIICOT
Plângere la DIICOT, cu privire la diseminarea în mod intenţionat a unor informaţii false referitoare la presupusa demolare a barajelor din România! Acţiunea, înaintată de ministrul Mediului...
vezi detalii
Momentul clarificării opțiunilor coaliției de guvernare
Liderii coaliției de guvernare s-au reunit, miercuri-seară, în prima ședință din acest an, pentru a se pune de acord cu privire stabilirea datei alegerilor prezidențiale și a candidatului comun, precum și a calendarului...
vezi detalii
Pe primul loc, securitatea energetică
Gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România și doar surplusul va fi vândut. Este mesajul transmis de ministrul Energiei, Sebastian Burduja, după publicarea informațiilor potrivit cărora...
vezi detalii
Dialog și provocări în 2025
La început de an, breasla managerilor de cămine private din București și Ilfov s-a reunit pentru prima dată într-un eveniment organizat special pentru a dezbate provocările și soluțiile din domeniu.
vezi detalii
Tineri cercetați pentru furt
Șase tineri au fost reținuți pentru furt, de către polițiștii din Berbești, județul Vâlcea. Ei sunt suspectați că, în data de 4 ianuarie, au furat 12.000 de euro din locuința unui bărbat, de 55 de ani, din localitatea Alunu, județul Vâlcea.
vezi detalii