Social-economic | Stirile National TV

ReExpoziția, nou semnal de alarmă
Nou semnal de alarmă privind dezastrele naturale! Vernisajul "ReExpoziția" aduce în prim-plan o competiție fotografică unde profesioniști și amatori arată gradul de distrugere la care se poate ajunge după o inundație sau un cutremur. Expoziția se poate vizita la Casa Ion Mincu, din București, până pe 4 martie, în contextul împlinirii a 46 de ani de la cutremurul care a devastat România în anul 1977.
vezi detalii
Noi tarife de parcare
Au intrat în vigoare noile tarife pentru parcările din Capitală. Conducătorii auto vor plăti 5 lei pentru o oră de parcare sau 30 de lei pentru întreaga zi.
vezi detalii
Măsuri privind violența în școli
Noile legi ale Educaţiei conţin proceduri clare de intervenţie în situaţii de violenţă şcolară. Potrivit ministrului Educației, Ligia Deca, profesorii cercetaţi pentru violenţă împotriva elevilor nu vor mai putea să desfăşoare activităţi didactice cu elevii. În prezent, legea nu prevede ca pe perioada desfășurării cercetării unui dascăl acuzat de violență împotriva copiilor acesta să nu mai intre la ore.
vezi detalii
Surprize la grădiniță
Prichindeii Grădiniței Nr. 274 din Sectorul 6 al Capitalei, proaspăt întorși din vacanță, au început săptămâna în nouă clădire construită la standarde moderne, care i-a cucerit din primele momente. Sălile spațioase i-au atras imediat pe cei mici la noi activități, mai ales că se apropie 1 Martie.
vezi detalii
Vreme rea, drumuri blocate
Primăvara întârzie, cel puțin din punct de vedere meteorologic. Precipitațiile și vântul puternic au făcut ravagii în țară, iar pe drumurile montane din județele Bistrița-Năsăud și Suceava, mai multe tiruri nu au mai putut să înainteze, din cauza zăpezii.
vezi detalii
Reforme în Educație
Noile legi ale Educației, prezentate astăzi de ministrul de resort, Ligia Deca. Într-o conferință maraton, aceasta a trecut în revistă măsurile ce țin atât de salarizarea profesorilor cât și de modernizarea procesului de învățământ.
vezi detalii
Carbonizat în propria casă
Tragedie în județul Suceava! Un bărbat în vârstă de 63 de ani din localitatea Prelipca și-a găsit sfârșitul în propria casă după ce aceasta a fost cuprinsă de flăcări.
vezi detalii
Mașină distrusă de un copac căzut
La un pas de tragedie în stațiunea Azuga! Un copac a căzut peste o mașină în care se aflau patru persoane, blocând traficul pe DN1, pe Valea Prahovei.
vezi detalii
Ajutor umanitar pentru Siria
Un nou sprijin pentru Siria. O aeronavă C - 130 Hercules a Forțelor Aeriene Române a executat o misiune de asistență umanitară internațională, pentru transportul unor medicamente și produse medicale.
vezi detalii
Spitale cu risc seismic ridicat
În vreme ce unele zone din țară traversează o perioadă de cutremure frecvente și neobișnuite, Curtea de Conturi scoate la suprafață statistici îngrijorătoare! Aproximativ 15% dintre spitalele din România sunt încadrate într-una dintre cele patru clase de risc seismic, potrivit unui audit realizat de Curtea de Conturi.
vezi detalii