Social-economic | Stirile National TV
Beiușul și lumea lui
Într-o societate marcată de efemer, mai sunt și oameni care încearcă să ne amintească de adevăratele valori, de importanța urmării unor modele și de personalitățile care au făcut cinste unui loc. Despre principii și oameni valoroși este vorba și în volumul "Beiușul și lumea lui".
vezi detalii
S-a stins din viață artistul Petrică Mîțu Stoian
Lumea artistică este în doliu, după ce îndrăgitul interpret de muzică populară, Petrică Mîțu Stoian, s-a stins din viață la vârsta de 61 de ani! Solistul se afla internat la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Reşiţa.
vezi detalii
O nouă minivacanță
Se arată o nouă minivacanță la orizont, pentru români! Angajații din sistemul public vor avea parte de o minivacanță la sfârșitul acestei luni.
vezi detalii
Condiții pentru redeschiderea școlilor
Ministrul interimar al Educației anunță că școlile și grădinițile se vor redeschide fizic, de luni, doar dacă cel puțin 60% din personalul didactic ce lucrează în cadrul lor este vaccinat! Sorin Cîmpeanu a declarat că aproximativ 1,8 milioane de copii din sectorul public și cel privat de învățământ ar urma să revină, de luni, în bănci, restul de 1,1 milioane urmând să facă ore online.
vezi detalii
Campionatul Mondial de Ashihara Karate
Sala Polivalentă din Capitală, gazdă pentru a VII-a ediție a Campionatului Mondial de Ashihara Karate! În acest an participă peste 300 de sportivi din 20 de țări. Sportivii concurează la două secțiuni: kata – probă pentru sportivii ce fac parte din toate categoriile de vârstă: cadeţi, juniori și seniori și kumite – probă destinată sportivilor din categoriile de vârste cuprinse între 14 şi +35 de ani: cadeţi, junior, seniori și veterani.
vezi detalii
Concedieri în Poliția Locală
Concediere masivă, în cadrul Poliției Locale Sector 6! 90 de funcționari publici ar urma să-și piardă locurile de muncă, în urma unei decizii a Primăriei Sector 6. În noua organigramă, care va intra în vigoare...
vezi detalii
Preot cercetat penal
Preot din Alba Iulia, cercetat penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor! Deşi trebuia să stea în izolare, deoarece era bolnav de COVID-19, preotul parohiei din cartierul Miceşti a mers la biserică și a slujit.
vezi detalii
Pastile de supt, cu aditivi și zahăr
Atenţie la etichetele pastilelor de supt, care nu sunt supuse unui regim special de eliberare din farmacii! Sunt medicamente care se eliberează și fără rețetă, la care a fost identificat un conținut ridicat de aditivi şi zahăr.
vezi detalii
”Miercurea gratuită”, la MNAR
Pasionații de artă au parte de o călătorie istorică inedită, încărcată de grandoare, forţă şi frumuseţe, la Muzeul Naţional de Artă al României din București. Colecţii de poveste pot fi vizitate gratuit, în prima...
vezi detalii
Sărbătoarea cărții
Sărbătoarea cărții și a literaturii contemporane în limba franceză, la Biblioteca Națională a României din București! Timp de două luni, 70 de studenți din șapte universități românesti și una din Republica Moldova au răspuns provocării de a citi în franceză cele 16 romane selecționate de Academia Goncourt.
vezi detalii






