Social-economic | Stirile National TV
Canicula face victime în toată ţara
Prima zi din luna iulie a început prost pentru sute de persoane, care au primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD. Canicula a fost cauza în toate aceste situaţii! La Galaţi, zeci de oameni au leşinat, ieri, din cauza căldurii excesive.
vezi detalii
Cabinetele din mediul rural, de aproape două ori mai puţine ca la oraş
Avem tot mai puţini medici! Anul trecut, sistemul de sănătate avea 57.300 de medici. Acest lucru înseamnă că unui medic i-au revenit, în medie, 345 de pacienţi, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică.
vezi detalii
Punctul de pensie creşte de la 917 de lei la 1.000 de lei
Veşti bune pentru pensionari! Începând de astăzi, punctul de pensie creşte de la 917 lei la 1.000 de lei. Chiar dacă majorarea se aplică din această lună, pensionarii vor primi pensiile mărite abia în luna august, când se fac plățile pentru luna iulie. Valoarea punctului de pensie este astfel majorată pentru a doua oară în acest an, prima creştere având loc la începutul acestui an.
vezi detalii
Scene cumplite pe șoselele din țară
Accidente grave pe șoselele din țară. Un microbuz cu jandarmi de la Gruparea Mobilă de Jandarmi Prahova și trei mașini au fost implicate într-un carambol, pe DN 1, pe raza localității Nistorești.
vezi detalii
Sfârşit cumplit pentru o tânără de 21 de ani din Sălaj
Şi-a pus capăt zilelor, deşi avea toată viaţa înainte! O tânără de 21 de ani s-a aruncat de la etajul patru al unui bloc din Oradea. În urma impactului, fata a murit pe loc.
vezi detalii
Inspectorii OPC au descoperit jumătate de tonă de calcan stricat
Pericol pe litoral! Inspectorii pentru Protecţia Consumatorului din Constanţa au descoperit jumătate de tonă de calcan expirat precum şi alte soiuri de peşte şi icre.
vezi detalii
Vouchere pentru biciclişti
Veşti bune pentru bucureştenii pasionaţi de ciclism! 5.000 de locuitori ai Capitalei, care au vârsta de peste 18 ani şi vor să îşi cumpere o bicicletă, simplă sau electrică ori o trotinetă, vor primi din partea administraţiei locale câte un voucher de 500 de lei.
vezi detalii
Bucureştiul se topeşte! Ce măsuri ia primăria Capitalei pentru a ne proteja de căldura excesivă
Bucureştiul se coace, la temperaturi sahariene! Pentru a mai atenua efectul arşiţei, primăria a luat o serie de măsuri. Vor fi intensificate acţiunile de curăţenie stradală şi de eliminare a depozitelor de deşeuri necontrolate. Operatorii de salubritate vor fi la datorie între orele 13 şi 17, pentru a stropi străzile, dacă indicele de confort termic depăşeşte pragul valoric de 75 de unităţi.
vezi detalii
Tragedie la Gura Humorului. Băiat de 12 ani, mort înecat în râul Moldova
Tragedie la Gura Humorului! Un copil de 12 ani s-a înecat în râul Moldova. Băiatul a mers la scăldat împreună cu un prieten. Deşi apa nu era adâncă, a fost luat de curenții puternici. Martorii au sunat la 112. Trei echipaje de pompieri au ajuns de urgenţă la locul incidentului.
vezi detalii
Accidente cumplite în ţară
Val de accidente pe șosele din țară! În comuna Scoarța, din județul Gorj, o tânără de 26 de ani din București a murit după ce a intrat cu mașina într-un copac
vezi detalii






